II. ÎNDEMNURI ȘI ÎNVĂȚĂTURI
Sfințenie și castitate
Capitolul 4
Învierea morților 13 Nu vreau, fraților, ca voi să rămâneți în neștiință cu privire la cei morți
d, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care nu au speranță.
14 Căci dacă noi credem că Isus a murit și a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiți împreună cu el.
15 De fapt, vă spunem aceasta după cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom trece înaintea celor morți,
16 pentru că însuși Domnul, la porunca [divină], la strigătul arhanghelului și în sunetul trâmbiței lui Dumnezeu
e, va coborî din ceruri și cei morți în Cristos vor învia mai întâi,
17 apoi noi, cei vii, care vom fi rămas atunci, și vom fi răpiți împreună cu ei în nori ca să-l întâmpinăm pe Domnul în văzduh și astfel vom fi cu Domnul pentru totdeauna.
Note de subsol
d În tot paragraful, sfântul Paul foloseşte termenul "cei adormiţi" în loc de "cei morţi".
e Cele 3 simboluri: porunca divină (Prov 30,27), strigătul arhanghelului (Iuda 9) şi trâmbiţa (Ex 19-20 şi altele) fac parte din vocabularul care descrie teofania lui Dumnezeu. Aceste simboluri, mereu raportate la Dumnezeu, arată că evenimentele care au loc la sfârşitul lumii scapă de sub controlul uman. Dumnezeu este stăpânul istoriei. El a încredinţat-o omului pentru ca el să o umple cu realizări. Sfârşitul istoriei este, în acelaşi timp, sfârşitul iniţiativei omului.